A zburat puiul cu ața 😊😊😊

Era A. D. (Anno Domini) 1999, primavara.

Ca să fiu și mai exactă, 11 aprilie.

Era prima zi de Paște.

Logic că nu am reținut eu data.

De aia există Google, pentru informații de genul acesta. 😊😊😊

Eram la Pitești, locul în care s-a născut “minunea” care vă ține pe voi acum cu ochii în ecran… 😂😂😂

Exact, eu sunt născută, și crescută parțial în Pitești, orașul unde nu poți să te Ploiești …😁

Eram acasă, mai pe scurt.

Eram 3 reprezentante ale lui Venus, și un “marțian” .

Eu, surioara mea, bunica noastră și fiul ei…

Bunica noastră era născută în Bălți, Republica Moldova.

Ceea ce însemna și a însemnat pentru noi toți, că masa de Paște și oricare altă masă era curcubeu pe cerul gurii…

Gătea, draga de ea, extraordinar de gustos.

Nu exista să facă bunica ceva de mâncare și să nu fie delicios.

Atunci nu știam de ce.

Între timp am aflat “ingredientul” secret.

Punea dragoste.❤️❤️❤️

Eu fiind mai mare, am ajutat cu 2 zile înainte la prepararea mesei de Paște.

La ce mă pricepeam și eu pe vremea aia..

Adică, de exemplu la vopsitul ouălelor.

În primul rând “marțian – ul” pleca la cules de diverse tipuri de plante.

Gen trifoi, păpădie, de astea.

Pe care eu și bunica le udam și lipeam pe ouă. Apoi introduceam minunatul produs galinaceu intr – un dres de lycra.

Care avea rol de fixarea frunzei pe ou.

Apoi ouăle era introduse în vopsea. Roșie, întotdeauna roșie.

Era singura culoare acceptată de bunica mea, și în prezent și de mine.

Ieșea o minune de ouă, roșii cu model de ce frunză avuse onoarea să participe la ritual.

Felul principal era puiul umplut.

Acolo ajuta doar fiul ei.

Era de fiert și tocat diverse.

Eu nu am acum dexteritate, închipuiți-vă atunci…

Pentru că și bunica și tata mă iubeau, nu mă implicau în activități care puteau să mă rănească…😊

Așa că, puiul a fost umplut și cusut, da cusut cu ața albă, verde, nu mai știu și nici nu prea contează, de bunica.

Bun, să revenim la masa de Paște.

Bunica mea, bine Gabi 😊a noastră, bea vin.

Îi plăcea.

Aveam în curte boltă de Căpșunică, un soi de struguri aromați.

Dar acel vin ajungea doar până la Crăciun.

Așa că pentru masa de Paște era nevoie să cumpere.

Eu nu beam pe vremea aia.

Am recuperat după, dar asta este altă poveste. 😊

Așa că nu știu dacă vinul era de la Beciul Domnesc, sau nu.

Era sigur Muscat Ottonel.

Și erau mai multe sticle.

Erau dimineața.

La momentul prânzului, cred că mai rămăseseră 1, maxim 2 sticle .

Ne era tuturor foame, așa că ne-am așezat la masă.

După ce am ciocnit câte un ou roșu, bunica a adus piesa de rezistență, puiul umplut.

Nu mai știu exact, dar cred că tata l-a tăiat și ne a dat fiecăruia o porție din deliciu.

V-am spus că îmi era foame așa că am început să mănânc.

Puiul avea în componență și mărar.

Și cum mestecam eu așa, am observat că am în cavitatea bucală niște mărar mai încăpățânat.

Nu se lăsa mestecat ușor, ba chiar alesese să se strecoare printre dinți.

Am recurs la scobitoare.

“Mărarul” era sistemul de închidere al puiului.

Da, ața folosită de bunica să nu “plece” umplutura din pui, care sunt absolut convinsă că trebuia să fie îndepărtată de preparat la final, a rămas.

Nu am comentat nimic.

Era mult prea gustos puiul și mult prea plăcută atmosfera, să o stric eu pentru o ața care până la urmă își făcuse treaba..😊😊😊

Acest articol este scris cu drag și mii de mulțumiri, pentru Spring SuperBlog 2024!!

Dragilor, vă mulțumesc din suflet pentru că m-ați trimis în timp, în vremuri minunate!

Vă doresc un Paște cu sănătate și liniște sufletească, cu sau fără ața în pui, dar neapărat cu un pahar, sau mai multe de vin de la Beciul Domnesc!!!! 🤗😘🤗❤️🙏